Inaugurat în seara zilei de 5 iulie 1912, Cazinoul din Sinaia a devenit încă din prima zi a existenței sale principala atracție a mondenilor Capitalei și deopotrivă subiectul unor ample campanii de presă purtate asiduu de gazetarii conservatori ai vremii, revoltați față de slujitorii viciului, dar animați și de interese politico-financiare.
La începutul anilor 1900, Sinaia devenise refugiul aristocraților atrași de prezența familiei regale, care începuse deja construcția Castelului Peleș, viitoarea reședință de vară a regelui Carol I. Clădirea cazinoului, secondată de cea a Hotelului Palace, a venit ca un răspuns al nevoilor tinerilor cu bani care își doreau mai mult decât ieșiri în parc și plimbări pe aleile de la poalele Bucegilor.
Austeritatea atât de clamată de rege nu s-a pliat deloc pe apetența pentru viața de noapte și lux a tinerilor burghezi români contaminați cu „distracțiunile franțuzești” pe care le cunoscuseră în București, la Nisa, Monte Carlo sau Paris.
Simțind mirosul banilor, două personaje controversate ale epocii au demarat construirea cazinoului din Sinaia, baronul Edgar de Marcay, acționar și al cazinoului din Monte Carlo, și Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul, acesta din urmă lăsând afacerea în mâinile fiului său, „prensul Griguță”, așa cum era poreclit în gazetele din epocă.
Citeşte în continuare articolul pe libertatea.ro
