Acasă Social „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara” în perioada 23–25 august 2024

„Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara” în perioada 23–25 august 2024

0

În perioada 23–25 august 2024, sunteţi invitaţi la Feldioara pentru a lua parte la sărbătoarea localităţii celebrată într-un eveniment cu tradiţie – Festivalul “Cavalerii Teutoni se ȋntorc ȋn Cetatea Feldioara”, aflat la cea de-a XII-a ediţie.       

Programul festivalului include un program complex desfăşurat în centrul localităţii în apropiere de Biserica Evanghelică şi în Cetatea Feldioara, cu nenumărate momente deosebite – Parada Cavalerilor care ne vor aduce mai aproape atmosfera perioadei medievale, prezenţa meșterilor și artizanilor ȋn curtea Bisericii Evanghelice – “Artă şi Tradiţie la Feldioara”, precum și trei seri de spectacol susţinut pe scenă de tinerele talente locale şi invitaţi deosebiţi care ne promit un program de excepţie.

Valorificăm astfel, în cadrul acestui eveniment important pentru comunitatea din Feldioara, rezultatele bunei colaborări cu instituţii precum Liceul “Petru Rareş” Feldioara, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “T. Brediceanu” Braşov sau parteneriatul cu Matthias Roos pentru revitalizarea fanfarei locale prin grupul Fanfara de Juniori Feldioara. Parteneriatul cu Muzeul de Etnografie Braşov aduce un program de promovare a patrimoniului cultural intangibil din sud-estul Transilvaniei, reprezentat de tradiţii muzicale şi jocuri populare, parte a Proiectului „Trad’Europe”, din Acordul de subvențiune prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA) în temeiul competențelor delegate de Comisia Europeană și cofinanțat de Consiliul Judeţean Braşov, prin apel CREA-CULT-2022-COOP, tema -CREA-CULT-2022-COOP-1.

Evenimentul include şi un program desfăşurat în Cetatea Feldioara, monument istoric recent restaurat şi deschis spre vizitare de 6 ani. Sunteţi invitaţi să descoperiţi istoria şi tradiţiile locale vizitând expoziţiile temporare şi permanente, să vă bucuraţi de muzică veche, ateliere meșteșugăreşti, șezătoare, spectacole de teatru și animaţie medievală. Tot aici veţi putea întâlni şi reprezentanţi din cetăţile vecine – Codlea, Făgăraş şi Râşnov, în proiectul comun “Cronicile Culinare ale Transilvaniei” derulat în parteneriat cu Asociaţia Viaţa la Cetate, Primăria Municipiului Codlea şi Casa Terra, susţinut de Consiliul Judeţean Braşov ca parte a Rutei Fortificaţiilor în Judeţul Braşov. Vi se propune astfel o călătorie în timp prin intermediul produselor culinare – expoziţii, degustări, povestiri, reţete vechi redescoperite, ateliere.

Festivalul, înscris iniţial în proiectul „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în Comuna Feldioara”, face parte din strategia şi programul de valorificare a tradiţiilor şi istoriei locale, program elaborat de Primăria Feldioara, cu scopul dezvoltării turistice şi promovării Cetăţii Feldioara, fiind susţinut de la bugetul local şi cu sprijinul partenerilor noştri. Valoarea evenimentului creşte de la o ediţie la alta, prin implicarea oamenilor care rezonează cu povestea noastră şi prin alăturarea unor parteneri de nădejde, toate spre încântarea localnicilor şi a turiştilor care aleg să ne viziteze la acest sfârşit de vară.

 

Vineri, 23 august
Centrul localităţii – Scenă

 

17:00 Deschiderea evenimentului

Fanfara de Juniori Feldioara

Coordonator Matthias Roos

17:40 Clasa de dansuri populare a Secţiei externe Feldioara – Şcoala Populară de Arte şi Meserii „T. Brediceanu” Braşov – Profesor Mădălina Cherciu

18:15 Corina şi George Nica

19:00 Hoinarii Pietrei Craiului

19:45 Iulia Caraiman

20:30 Piticu

 

Prezintă Claudia Miriţescu

 

 

 

Sâmbătă, 24 august
Centrul localităţii – Scenă

 

Cetatea Marienburg – Feldioara
 

14:00 Parada Cavalerilor

15:00 Animaţie medievală cu Mercenarii din Asserculis – Activităţi interactive:  mȃnuire de arme şi prezentare armuri

16:00 Spectacol cu elevii Liceului „Petru Rareş” Feldioara și tinere talente din judeţul Brașov

Andreea Cristea și elevii Clubului de Arte „Findmusic” Brașov

Grupul Viva la Musica

Coordonator profesor Claudia Miriţescu

18:00 Concert de muzică medievală cu Toboşarii din Asserculis

19:00 Focul Viu

20:00 Recital extraordinar COMPACT

21:00 Magia luminii – Spectacol de jonglerie şi foc

 

Prezintă Claudia Miriţescu

 

10:00 – 20:00

Expoziţii şi ateliere

Animaţie medievală cu Mercenarii din Asserculis

Cronicile Culinare ale Transilvaniei: expoziţii, povestiri, degustări şi invitaţi din cetăţile vecine: Codlea, Făgăraş şi Râşnov

10:00 – 14:00

Șezătoare şi Atelier cusături tradiţionale și dantelă frivolité cu Violeta Karmen Roman

11:00 – 12:00

Atelier percuţie tobe şi ritmuri

12:00 – 12:30

Prâslea Cavaler – Spectacol de teatru interactiv pentru copii

14:00 – 15:30

Atelier împletituri medievale cu Gabriela Bularca

16:00 – 17:30

Atelier – Modelaj ȋn lut cu Petronel Stanciu

14:00 – 18:00

Atelier sculptură cu tâmplarul Sorin Clinciu şi Atelier fierărie cu Hans Klein

17:00 – 17:30

Commedia dell’arte – Gâsca şi scrisorile

 

 

Duminică, 25 august
Centrul localităţii – Scenă Cetatea Marienburg – Feldioara
13:00 Parada Cavalerilor

14:00 Animaţie medievală cu Mercenarii din Asserculis – Activităţi interactive:  mȃnuire de arme şi prezentare armuri

16:00 Clasa de dansuri populare a Secţiei externe Feldioara – Şcoala Populară de Arte şi Meserii „T. Brediceanu” Braşov – Profesor Mădălina Cherciu

Atelier de dans „Braşoveanca”

16:30 Andreea Cristea și elevii Clubului de Arte „Findmusic” Brașov

17:15 Ansamblul folcloric Plaiurile Dumbrăviţei

18:00 Recital Gheorghe Sorea

18:30 Ansamblul Folcloric Junii Ţării Bârsei

19:30 Alexxa & Daria Rotaru & Darius Moisa

20:30 Recital Claudia Miriţescu

21:00 Concert Extraordinar

HORIA BRENCIU

22:00 Spectacol de artificii

 

Prezintă: Claudia Miriţescu

 

10:00 – 20:00

Expoziţii şi ateliere

Animaţie medievală cu Mercenarii din Asserculis

Cronicile Culinare ale Transilvaniei: expoziţii, povestiri, degustări şi invitaţi din cetăţile vecine: Codlea, Făgăraş şi Râşnov

10:00-16:00

Atelier Modelaj ȋn lut cu Petrică Buhnici, artist plastic

11:00 – 12:00 Atelier percuţie, tobe şi ritmuri

12:00 – 12:30 Prâslea Cavaler – Spectacol de teatru interactiv pentru copii

14:00 – 15:30 Atelier Pictură tradiţională pe lemn cu Iustina Ştefan

16:00 – 17:30 Atelier de împâslit cu Oana Calcea

14:00 – 18:00 Atelier sculptură cu tâmplarul Sorin Clinciu şi Atelier fierărie cu Hans Klein

17:00 -17:30 Commedia dell’arte – Gâsca şi scrisorile

18:00 – 18:30 Spectacol percuţie, tobe şi ritmuri

 

ARTĂ ŞI TRADIŢIE LA FELDIOARA

24 – 25 august 2024, 13:00 – 20:00

Curtea Bisericii Evanghelice

Meşteri şi artizani locali şi invitaţii lor

Grupul ARTIZANAT din Braşov: Ionela Bran – Costume populare, Oana Calcea – Prelucrarea lânii, Iustina Ştefan – Pictură pe lemn

Casa Artelor Tradiţionale Codlea – Petronel Stanciu – Ceramică

Rodica Bătrâneanu, Mihaela Chmara, Mădălina Doca, Adriana Gal – Obiecte decorative, Iulia Perdivară – Obiecte lucrate manual din piele, Ovidiu Nicolaş – Pictură

 

 

Parteneri: Consiliul Judeţean Braşov,  Muzeul de Etnografie Braşov, Liceul “Petru Rareș” Feldioara, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “T. Brediceanu” Braşov, Primăria Municipiului Codlea, Asociaţia Viaţa la Cetate şi Casa Terra

Sponsori: Delta din Carpaţi – Doripesco, JCB & TERRA România, HORNBACH, Premium Porc Group

Parteneri media: Grupul Iubim Brașovul, La pas prin Brașov, Newsbv.ro, NOVA, Radio România Brașov FM, INFO1 TV, Transilvania 365