Acasă Local Câte imobile avea RIAL în 2005, câte au mai rămas în 2023?...

Câte imobile avea RIAL în 2005, câte au mai rămas în 2023? Unde s-au evaporat?

0
Deputatul Tudor Benga, iese la atac! Ieri, 13 februarie, Tudor Benga a scris pe pagina sa de Facebook despre „povestea cu RIAL-ul și cu patrimoniul imobiliar al Brașovului”, susținând că tot ceea ce a cerut pe acest subiect a fost „transparență”.
Mai mult, deputatul a postat listelele cu proprietățile aflat în patrimoniul Brașovului, pentru ca internauții să poată face o comparație câte proprietăți au fost înstrăinate în decursul a aproape 20 de ani.
Dacă aruncăm o privire pe cele două liste, putem observa că, în 2005, RIAL deținea 32 astfel de proprietăți, dar întrebarea este „Câte dintre aceste proprietăți au mai rămas în 2023?”.
„Toată povestea cu RIAL-ul și cu patrimoniul imobiliar al Brașovului începe să iasă la iveală și fiindcă eu am început să presez subiectul cu solicitări oficiale de informații către ambele instituții din octombrie anul trecut. Asta după ce în spațiul public brașovean au început să apară informații despre tot soiul de combinații politice cu chirii modice și vânzări pe prețuri la fel de modice. Încă de prin primăvara anului trecut cele trei partide politice din Consiliul Local Brașov au început să se acuze unele pe altele de combinații imobiliare pe patrimoniul public. Mai întâi a fost o acuzație de vânzare pe un preț de nimic al unui apartament de pe Dobrogeanu Gherea, apoi au venit contra acuzații de chirii ridicole plătite de foști sau actuali aleși locali pentru a ocupa spații generoase din proprietatea municipiului Brașov.
Motiv pentru care la începutul lui octombrie 2023 am trimis o primă adresă către Primărie și RIAL SA dar la care nu am primit răspunsuri complete. Probabil că voi face publică toată conversația instituțională însă as vrea să lămuresc exact unde stau înainte de asta ca să nu fiu acuzat apoi de politizarea subiectului. Mai ales că eu nici nu cred că responsabilitatea aparține in măsură egala părților, ba din contră. Dar nici nu îmi place deloc modul în care subiectul a fost tratat de vreuna dintre părți. Și, mai presus de orice, fiindcă vreau și mai ales solicit, in numele întregii comunități brașovene, TRANSPARENȚĂ ABSOLUT TOTALĂ pe acest subiect.
Așa că voi începe eu aici cu acele răspunsuri pe care Primăria Brașov și RIAL mi le-au oferit si anume lista de proprietăți din patrimoniul Brașovului de acum 20 de ani și cea de azi. Ca să vă puteti face propria opinie despre cât s-a înstrăinat în acești ani. Unele fără dubiu in spiritul și litera legii, însă altele posibil să nu. Găsiți mai jos în comentarii link către cele două liste și revenim apoi la subiect fiindcă sunt numeroase alte aspecte de discutat.”, a scris Tudor Benga pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.