Acasă Social Cât mai costă un loc de parlamentar la Brașov? Se poate plăti...

Cât mai costă un loc de parlamentar la Brașov? Se poate plăti și în cartofi…

0

PNL Brașov și-a desemnat aseară cea mai slabă garnitură din ultimii 30 de ani pentru alegerile parlamentare! De obicei, partidele își desemnează o ”locomotivă”, un lider care să tragă lista după el. Nu este cazul la PNL Brașov unde liderii au considerat că sunt mai importanți ”preferații” unora sau ”cartofii” decât experiența și capacitatea fiecărui om. Unii au plecat de la un somn de 4 ani din administrația locală ca să mai doarmă încă 4 ani și la Parlament.

Culmea tupeului liberal a fost să o treacă pe listă pe Mara Mareș! Tipa care a mai fost parlamentar, dar nu s-a remarcat decât prin scandalurile din tabloide. Însă, apropierea de fostul și viitorul primar al Brașovului a propulsat-o din nou în ”cărțile” pentru Parlament. Vorbim despre o tânără ”parașutată” de București la Brașov. De ce? Pentru că nici liderii de la centru nu o vor.

Cel mai bun deputat din Brașov, cel care este și liderul grupului PNL în Camera Deputaților a reușit să obțină doar un loc doi pe listă.

De ce? Pentru că atâta minte au liderii PNL. Cei de la București îl apreciază, nu și cei de la Brașov. La ei primează alte interese. Bineînțeles, nici la PSD nu vor fi mari schimbări. La fel ca și cei din PNL liderii socială-democrați vor să fie pe viață la ”butoane”, nu înțeleg că sunt în cădere liberă și ei și liberalii. Când îți apare un partid ca USR care obține mandate cât toată alianța la un loc, spune ceva. Nu și pentru ”șmecherii” din PSD sau PNL. Dar, cum au trăit toată viața pe spinarea românilor, este greu ca acum spre bătrânețe să facă și altceva.