Acasă Turism Cât îi va costa pe turiști să petreacă vacanța de 1 Decembrie...

Cât îi va costa pe turiști să petreacă vacanța de 1 Decembrie la Brașov

0

Românii sunt deja cu gândul la vacanţă. Au început rezervările pentru weekendul de Sfântul Andrei şi Ziua Naţioanală, iar clienţii caută cele mai speciale locaţii, la tarife avantajoase. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni din ţară spun că au pregătit oferte pentru toate buzunarele. Totuşi, mulţi aleg să petreacă ziua de 1 Decembrie acasă, la parada naţională, din lipsă de timp şi bani.

Ofertele de minivacanţă pentru sejurul de 1 Decembrie sunt variate. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni au pregătit petreceri româneşti cu atmosferă de sărbătoare, mese bogate şi dansuri tradiţionale, în toate zonele turistice din ţară.

„Avem niște pachete promoționale care includ și accesul la spa, la un centru aici în Brașov. Ca și pachete de mâncare avem masa festivă tradițională de 1 Decembrie cu ciolan, fasole și tot ce este tradițional la noi. Cel mai mic ar fi 380 de lei numai cu mic dejun inclus, iar cu mic dejun și cină se ridică undeva la 580-660 pentru o zi.

Deşi staţiunile montane rămân în topul destinaţiilor alese de turişti, anul acesta, românii sunt limitaţi şi de timp, şi de bani, pentru că au la dispoziţie doar două zile libere de weekend, pe 30 noiembrie şi 1 Decembrie. Mai mult, un sejur în Poiana Braşov a ajuns să îi coste cât o vacanţă în străinătate”, a explicat Marian Ristea, administrator pensiune, pentru antena3.ro.