Primarul comunei Prejmer, Apafi Mihai-Florin, a explicat public modul în care este stabilită taxa de salubritate și legătura directă dintre colectarea separată a deșeurilor și costurile suportate de comunitate. Potrivit administrației locale, în ultimii ani au fost alocate peste 3 milioane de lei pentru subvenționarea taxei și peste 1,5 milioane de lei pentru infrastructura de colectare separată, sistem construit etapizat pe parcursul a aproximativ trei ani și jumătate.
În prezent, aproximativ 95% dintre gospodăriile din Prejmer beneficiază gratuit de pubelele necesare colectării selective. În paralel, Primăria a derulat campanii de informare, a distribuit calendare de colectare și a încercat inclusiv soluții digitale, cu un impact însă redus.
Administrația recunoaște că serviciul de salubritate nu a fost lipsit de probleme, dar subliniază că operatorul, cu capital majoritar de stat, funcționează cu profit limitat prin reglementările ANRSC, fără posibilitatea unor câștiguri excesive: „Știm că serviciile operatorului nu au fost întotdeauna la nivelul așteptărilor. Au existat întârzieri, defecțiuni tehnice, uneori colectarea deșeurilor la grămadă din lipsa infrastructurii sau situații independente de voința acestuia.
„În ultimii doi ani, nu am reușit să colectăm separat suficiente cantități de deșeuri, iar din acest motiv comuna Prejmer a fost amendată pentru neatingerea țintelor.
- Amenzile sunt plătite din bugetul local.
- Sunt bani pierduți pentru comunitate.
- Dacă situația nu se schimbă, amenzile vor crește.”, a mai declarat Mihai Apafi.
Mesajul administrației este tranșant: infrastructura există, cadrul legal este clar, iar de acum rezultatul depinde de fiecare gospodărie. Pubela neagră trebuie să fie cea mai ușoară, iar cele pentru reciclare, cele mai pline.








