Acasă Administrativ Casa de Cultură din Făgăraș va fi reabilitată și modernizată

Casa de Cultură din Făgăraș va fi reabilitată și modernizată

0
Încă un proiect prinde contur în Făgăraș. În 12 luni Casa de Cultură va fi reabilitată și modernizată. Valoarea totală a contractului este de 11.769.669,16 lei.
Am semnat ieri, 20 februarie 2023 contractul de proiectare și execuție lucrări pentru reabilitarea și modernizarea Casei municipale de Cultură Făgăraș, cu Asocierea ACG Construction & Project SRL (lider)- Assfalti Roads ACM SRL (asociat 1)-Road Construct SRL(asociat 2).
Durata contractului este de 12 luni din care 2 luni pentru serviciile de proiectare. Totodată, după finalizarea perioadei de proiectare, urmează avizarea proiectului tehnic de către finanțator și emiterea ordinului de începere a lucrărilor de către Primăria Municipiului Făgăraș.
Lucrările care se vor efectua în cadrul proiectului sunt:
– refacerea finisajelor interioare în toate încăperile;
– refacerea aspectului exterior al fațadei;
– îmbunătățirea izolației termice a clădirii.
De asemenea, pe parcursul contractului, mai sunt prevăzute și lucrări de modernizare a instalațiilor termice și electrice, a sistemelor de ventilare și climatizare, cu utilizarea de surse regenerabile de energie pentru necesarul de energie suplimentară a clădirii.
Valoarea totală a contractului este de 11.769.669,16 lei.
Modernizarea Casei de Cultură este unul din obiectivele de investiții cuprins în proiectul „Integrare socială prin dezvoltarea activităților cultural-educative și recreative în Municipiul Făgăraș”- cod SMIS 125406, pentru care Municipiul Făgăraș a obținut în anul 2021 finanțare nerambursabilă în valoare de 23.271.978,33 lei din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020.” a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.