Acasă Social Carmolimp, producător român de carne din Braşov, administrat de Valentin Şoneriu, devine...

Carmolimp, producător român de carne din Braşov, administrat de Valentin Şoneriu, devine „bucătarul“ marilor reţele străine de comerţ modern

0
Sursă foto: Ziarul Financiar

Românii preferă mâncarea gătită, iar ciorbele sunt ve­detele meniului, însă bucă­ta­rii sunt greu de găsit. Ast­fel, marii retaileri, care au spaţii cu autoservire, se reorientează către producători români care prepară ciorbe sau tocăniţă la pungă şi le pot furniza.

„Din septembrie vom livra mâncare la Auchan pentru «împinge tava». Mai avem discuţii şi cu alţi retaileri pentru a livra ciorbe şi mân­care la caserolă, dar şi cu case de bătrâni şi alte fabrici. În retail nu vreau să vând mai mult de 25%, să nu fie expunere mare“, a spus Valentin Şoneriu, director Carmo­limp din Braşov.

În 2023, în ceea ce priveşte realizările, el a spus că a reuşit să lanseze linia de mân­care gătită la nivel industrial, care a fost bine primită de clienţi. „Mâncarea gătită este în topul preferinţelor. Partea de ciorbe este cea mai eferves­centă categorie. Evident, par­tea de carne proaspătă şi mici sunt în continuare baza pre­fe­rinţelor“, a precizat el pentru Ziarul Financiar.