În urma scandalului cu jandarmerița prinsă cu droguri, dar și a zvonurilor conform cărora aceasta ar fi fiica colonelului Marius-Cătălin Bumbac, Ministerul Apărării Naționale a ținut să facă următoarea precizare:
„Vă aducem la cunoștință faptul că domnul colonel (r) Marius-Cătălin Bumbac a fost angajat al unității noastre în perioada 2020 – 2023, ocupând funcția de șef de stat major la Școala de Instruire a Forțelor pentru Operaţii Speciale ,,Burebista”, loc. Vlădeni, jud. Braşov.
Menționăm că domnul Marius-Cătălin Bumbac a trecut în rezervă din Ministerul Apărării Naționale, în data de 30.06.2023, cu gradul de colonel.
Dorim să subliniem faptul că domnia sa, pe timpul cât a fost ofițer activ și a profesat în cadrul instituției noastre, a avut o conduită ireproșabilă, dând dovadă de un profesionalism desăvârşit și devotament față de valorile instituției militare.
Absolvent de liceu militar, academie militară și comandant de unitate militară, acesta a participat de-a lungul carierei sale la șapte misiuni în teatrele de operații din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina și Albania.
Colonelului (r) Marius-Cătălin Bumbac i-au fost conferite de-a lungul carierei, numeroase disticții și medalii, printre care: Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofiţer, Emblemele de Onoare a Forţelor Terestre și a Statului Major General.”
Sursă foto FANATIK