Ieri, 24 octombrie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a III-a, pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”
Valoarea totală a tranșei III se ridică la peste 590 de milioane de lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a treia, pentru un număr de 2.358.359 de români. Reamintim că sunt IV tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an.
Astfel, până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 590.384.250 lei.
„Mă bucur că reușim să respectăm calendarul asumat și vă pot anunța că astăzi am efectuat plățile pentru încărcarea tranșei a III-a de 250 de lei, pe care Guvernul îi oferă persoanelor vulnerabile prin programul Sprijin pentru România. Este un ajutor atât de necesar în această perioadă, din care românii pot să își cumpere alimente și mese calde. Separat, în luna noiembrie vom distribui o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum, prin intermediul programului pe care l-am lansat încă din ianuarie 2020. Așadar, vor fi români care vor primi în această perioadă atât cei 250 de lei, cât și un pachet de peste 24 de kilograme de alimente. De asemenea, o altă veste bună pe care vreau să o anunț este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a transmis ministru Marcel Ioan Boloș.
Informații detaliate, aici: