Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, la data de 16 octombrie 2022, în jurul orei 17.45, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 34 ani, din județul Iași, care conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu din Stațiunea Râșnov, județul Brașov.
La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la THC-5 (CANABIS). În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.