Una dintre cele mai cunoscute cabane din Munții Făgăraș și-a reluat activitatea pentru sezonul estival. Reprezentanții Cabanei Podragu au anunțat că, începând cu 15 iunie 2026, turiștii sunt din nou așteptați la altitudinea de 2.136 de metri, în inima celui mai înalt masiv montan din România.
Prin intermediul unei postări publicate pe rețelele de socializare, administratorii cabanei au transmis un mesaj de bun venit iubitorilor de munte: „A venit vremea să ne revedem!”, invitându-i să se bucure de peisajele spectaculoase ale Făgărașului, de aerul curatn și de „acceași atmosferă prietenoasă care ne aduce împreună an de an”.
Situată în apropierea Lacului Podragu, cabana reprezintă una dintre principalele baze de plecare pentru traseele care duc spre Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf din România, fiind în fiecare vară una dintre cele mai căutate destinații montane din țară.
Administratorii le urează turiștilor „poteci senine și vreme bună”!






