Acasă Social Bullyingul începe de la grădiniță! Salvați Copiii lansează campania „Copiii imită ce...

Bullyingul începe de la grădiniță! Salvați Copiii lansează campania „Copiii imită ce văd la adulți”

0
foto cu caracter ilustrativ

Datele prezentate de organizația Salvați Copiii România arată o realitate îngrijorătoare: 8 din 10 educatori de la nivel preșcolar se confruntă ocazional sau frecvent cu situații de bullying între copii. Mai mult, 6 din 10 specialiști consideră că agresivitatea și tachinarea continuă și în afara programului de grădiniță, ceea ce confirmă impactul pe termen lung al acestor comportamente.

Pentru a răspunde acestei provocări, Salvați Copiii a lansat campania de conștientizare „Copiii imită ce văd la adulți”, care pune accent pe rolul decisiv al părinților și educatorilor în modelarea comportamentului celor mici.

„Copiii au nevoie de modele pozitive pentru a dezvolta relații bazate pe toleranță, grijă, curaj și respect. Prin mesajul campaniei – „Ai grijă ce exemple oferi copilului tău!” părinții și cadrele didactice sunt încurajați să manifeste zi de zi acele comportamente și atitudini pe care și-ar dori să le regăsească la copii.”, este mesajul organizației.