Ministrul Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că a respins propunerile de bugete de venituri și cheltuieli înaintate de CFR Călători și CFR SA pentru anul 2026, solicitând refacerea acestora pe baza unor indicatori considerați realiști și verificabili.
Potrivi ministrului, forma inițială a bugetelor ar fi inclus estimări considerate nefundamentate, care ar fi condus la oficializarea unor pierderi mai mari și la creșterea datoriilor în sistemul feroviar de stat: „Am respins, în forma în care mi-au fost prezentate, bugetele de venituri și cheltuieli pentru CFR Călători și CFR SA. Mi s-a cerut să aprob un buget care oficializa pierderi mai mari și datorii mai mari. Am refuzat.
Unul dintre punctele critice semnalate vizează CFR Călători, unde ar fi fost introduse la capitolul „alte venituri” aproximativ 785 de milioane de lei, reprezentând estimări de subvenții din partea statului pentru serviciul public de transport feroviar. Problema, în opinia ministrului, este că suma nu este în prezent aprobată în bugetul național, ceea ce ar fi dus la o imagine financiară distorsionată a companiei.
„Au fost trecuți în buget bani inexistenți, iar pierderea era transformată pe hârtie în profit”, a transmis ministrul, care a criticat metoda de calcul utilizată, inclusiv raportarea la tariful maxim legal pentru subvenții.
În cazul CFR SA, compania care administrează infrastructura feroviară, bugetul propus ar fi indicat o creștere a pierderilor cu aproximativ 32,9%, echivalentul a circa 700 de milioane de lei, evoluție considerată îngrijorătoare de către oficialul guvernamental.
Radu Miruță a solicitat refacerea documentelor financiare pe baza unor venituri certe, eliminate de estimările fără acoperire bugetară, precum și elaborarea unui plan concret de eficientizare și reducere a pierderilor.






