Acasă Social Brumariu, personificarea brumei în credințele populare românești. Ce tradiție se păstra în...

Brumariu, personificarea brumei în credințele populare românești. Ce tradiție se păstra în prima săptămână din noiembrie

0
foto: Muzeul de Etnografie Brasov

În tradiția populară românească, luna noiembrie, cunoscută și sub numele de Brumar, este asociată cu Brumariu sau Brumariu Mare, o ființă mitologică ce personifică bruma. Muzeul de Etnografie Brașov readuce în atenție această credință, potrivit căreia Brumariu era înfățișat ca un fel de Făt-Frumos, călare pe un cal murg și îmbrăcat în haine brumării sau albe.

Personajul era considerat cel care aduce bruma și vestește sfârșitul toamnei. Într-un cântec bătrânesc, acesta este descris ca fiind cel care „florilor mirosul stric” și „iau cu mine orice floare”.

Tot în prima săptămână a lunii Brumar exista și un obicei prin care oamenii încercau să afle cum vor fi anotimpurile următoare. Mergeau în pădure și tăiau câteva surcele dintr-un copac. Dacă lemnul era uscat, credința spunea că iarna și vara viitoare vor fi secetoase. Dacă surcelele erau umede, se așteptau precipitații în cantități ridicate.