Acasă Local Brașovul colcăie de droguri! 4 tineri alimentau cu cocaină și cannabis consumatorii...

Brașovul colcăie de droguri! 4 tineri alimentau cu cocaină și cannabis consumatorii din județ!(VIDEO, FOTO)

0

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a patru persoane, în două cauze penale, privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Din cercetările efectuate în prima cauză a rezultat că, în perioada februarie – mai 2024, două dintre persoane ar fi procurat, deținut, intermediat și comercializat direct diferite cantități de canabis (drog de risc) către consumatori, din județul Brașov.

Din materialul probator administrat în cea de-a doua cauză a reieșit că, în intervalul mai – iulie 2024, una dintre persoane ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis și cocaină, pentru sume între 300 și 1.200 de lei.

De asemenea, cu privire la a doua persoană cercetată s-a reținut faptul că, în aceeași perioadă, ar fi comercializat diferite cantități de cocaină (drog de mare risc), pentru sume între 1.000 și 2.500 de lei.

Ieri, 6 august, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare și au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

La data de 6 august 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor patru persoane, pentru 24 de ore.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

IMG 4829

ab74367a d907 4368 be1e 0322f5aa3c9a

Articolul precedentFurnizorul Engie România amendat de ANRE pentru că nu a facturat la prețul final cu valoarea minimă
Articolul următorSecretele enrichment-ului: cum este îmbunătățită viața animalelor de la Zoo Brașov
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.