La Universitatea Transilvania din Brașov sunt în prezent undeva la peste 20.000 de studenti. În ce privește cazarea în cămine, Universitatea dispune de 3400 de locuri. Cum foarte mulți dintre studenți sunt din Brașov, numărul actual de locuri se adresează celor care vin din alte județe sau localități. Ce-i drept, nu este destul, dar nici foarte puțin comparativ cu alte instituții universitate din țară. Sunt studenți care nici nu suportă ideea de cămin, astfel că apelează la alternative, printre care se numără căminele private, garsonierele și apartamentele.
O soluție de moment o reprezintă finalizarea noului cămin construit în spatele Aulei. Acesta ar putea reduce deficitul locurilor de cazare.