Acasă Local Brașovul are „Cel mai bun Gelatier” din România

Brașovul are „Cel mai bun Gelatier” din România

0

Brașovul intră pe harta excelenței în gelato: Diana, desemnată „Cel mai bun Gelatier” la CHEFI DE ROMÂNIA 2026

Diana, gelatiera Casa del Gelato, a fost desemnată „Cel mai bun Gelatier” în cadrul galei CHEFI DE ROMÂNIA – ediția a IV-a, desfășurată la București pe 19 februarie 2026.

Premiul a fost acordat de membrii juriului CHEFI DE ROMÂNIA, în cadrul evenimentului național care reunește anual profesioniști de top ai industriei gastronomice și validează performanța autentică.

Stabilită la Brașov, Diana a construit alături de familie și echipă un proiect bazat pe educație de specialitate, disciplină și respect pentru gelato artizanal făcut corect. Distincția confirmă nu doar performanța personală, ci și faptul că Brașovul devine un reper național în zona gelato-ului artizanal.

„Pentru noi, acest premiu este o emoție și o responsabilitate. Ne dorim ca Brașovul să fie recunoscut nu doar pentru istorie și turism, ci și pentru excelență gastronomică”, declară reprezentanții Casa del Gelato.

Prin această reușită, o poveste locală ajunge pe scena națională a performanței.