Acasă Social Brașovul ar putea pierde o inves­tiţie de 283 mil. lei şi 51...

Brașovul ar putea pierde o inves­tiţie de 283 mil. lei şi 51 de noi locuri de muncă în fabrica Vitesco Techno­logies, din cauza lipsei sprijinului financiar

0

România ar putea pierde o inves­tiţie de 283 mil. lei şi 51 de noi locuri de muncă în fabrica Vitesco Techno­logies de la Ghimbav, judeţul Braşov, în condiţiile în care cererea companiei germane nu s-a încadrat în limita bugetului sesiunii din data de 10 sep­tembrie 2024.

„Ca urmare a faptului că solici­ta­rea de sprijinire a investiţiei cu ajutor de stat nu a primit un răspuns pozitiv, organizaţia noastră va rediscuta locaţia în ca­re va fi făcută inves­tiţia şi va lua cea mai bună decizie econo­mică pentru a pro­du­ce motoare elec­tri­ce“, au declarat pen­tru ZF reprezen­tanţii companiei.

Totodată, de astăzi, Vitesco Tech­no­logies devine Schaeffler, ca urmare a aprobării în adunările generale ale companiilor din luna aprilie a acestui an. Vitesco Tech­nologies, prin fabri­ca din Ghim­bav, pe baza planului de investiţii al compa­niei, a propus spriji­ni­rea extinderii fa­bricii cu realizarea de motoare elec­tri­ce pentru autove­hi­cule hibride. Aceas­tă extindere ar re­pre­zenta cea de-a doua etapă a planu­lui de inves­tiţii, iar prin interme­diul ei s-ar instala un flux automa­tizat com­plet de pro­duc­ţie pentru motoare elec­trice BSG (Gene­rator de Pornire pe Curea).