Acasă Actualitate Brașovul, alături de cetățenii din Israel

Brașovul, alături de cetățenii din Israel

0

Atacurile grupării Hamas împotriva statului Israel, care au provocat sute de morți și mii de răniți în această țară, au determinat  un val de reacții de sprijin al cetățenilor din această țară. Și Brașovul își arată solidaritatea cu cetățenii acestei țări, iluminând literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei în culorile statului Israel.

În urma atacurilor Hamas de sâmbătă, 7 octombrie, conform agențiilor de presă, au fost înregistrate peste 700 de decese, mii de răniți și aproximativ 100 de cetățeni evrei au fost răpiți și duși în Fâșia Gaza.

Printre orașele atacate se numără și Rishon LeZion, oraș înfrățit cu Brașovul din 1996, cu care Brașovul are una dintre cele mai active colaborări.

Relațiile dintre cele două orașe au început cu un an înainte, în 1995, când primarul de origine română din acest oraș, Meir Nitzan, a venit cu propunerea de colaborare între cele două municipalități.

Ultima întâlnire dintre primarii celor două orașe a fost în 2021, când primarii celor două orașe au plantat un pin, ca simbol al legăturilor strânse dintre cele două comunități, în Parcul Trandafirilor, care, din 2018, poartă și numele de Rishon LeZion. În acest parc este și un bust al fostului premier al Israelului, Yitzhak Rabin.

Articolul precedentO nouă autospecială pentru intervenții rapide în caz de incendiu la Vama Buzăului
Articolul următor50.000 de pasageri au trecut prin Aeroportul Brașov