În toate variantele posibile, cu păr scurt, lung sau sârmos, arlechini, unii costumați, alții doar accesorizați cu bun gust, patrupezii au defilat pe pietonala din Coresi, alături de stăpânii lor mândri și entuziasmați. Parada a început cu o fotografie de grup, iar pe parcurs a fost presărată cu momente de joacă, zâmbete și multe, multe poze!
„Evenimentul l-am organizat din dragoste pentru această rasă. Ne-am gândit, pentru început, să facem o ediție pilot, care s-a transformat, spre surprinderea noastră, într-o primă ediție de succes. Am fost plăcut surprinși la fața locului de numărul mare de căței – oriunde întorceai privirea, erau hot-dogi. Nu ne-am imaginat că sunt atât de mulți teckeli în Brașov”, au declarat organizatorii evenimentului, Beatrice și Sebastian Gordan, care au defilat alături de simpatica lor teckeliță, Yuna.
Pe lângă bucuria patrupedelor, evenimentul a creat ocazia perfectă pentru socializare între stăpâni, consolidând o comunitate caldă și unită, legată de dragostea pentru această rasă specială.
Mulțumim tuturor participanților pentru energia frumoasă și entuziasmul cu care au transformat această zi într-una memorabilă. Mulțumim partenerului oficial, Coresi, pentru susținere, fotografului Delia Sandu – pozele sale vorbesc de la sine -, precum și prietenilor prezenți.
Ne revedem în pași de teckeli la următoarea paradă!






