Acasă Actualitate Brașovenii, salarii medii nete de 4135 lei în luna martie. Județul ocupă...

Brașovenii, salarii medii nete de 4135 lei în luna martie. Județul ocupă locul 8 în topul național al câştigului salarial

0

Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii martie 2023 a fost în judeţul Braşov de 199.175 persoane. Acesta a crescut cu 821 persoane comparativ cu luna anterioară, şi a crescut cu 3.135 persoane comparativ cu luna corespunzatoare a anului precedent.
În luna martie 2023 judeţul Braşov se menţine pe locul al patrulea din ţară, dacă luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj şi Timiş.

Cât au câștigat brașovenii în luna martie?

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna martie 2023 la nivelul judeţului Braşov de 6.689 lei, mai mare cu 421 lei (+6,7%) comparativ cu luna precedentă și mai mare cu 634 lei (+10,5%) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna martie 2023, la nivelul judeţului Braşov, de 4.135 lei, mai mare cu 267 lei (+6,9%) faţă de luna precedentă şi mai mare cu 429 lei (+11,6%) comparativ cu luna corespunzătoare a anului anterior.

Care au fost cele mai bine plătite domenii?

Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie și construcții (4.636 lei). Câștiguri salariale sub media judeţului s-au înregistrat în comerț și servicii (3.820 lei) și respectiv, în agricultură, silvicultură şi pescuit (3.178 lei).

În luna martie 2023 față de luna martie 2022, în Regiunea Centru câștigul salarial net a crescut cu 23,5% în judeţul Harghita, în timp ce în județul Brașov acesta a crescut cu 11,6%.

Ce poziții ocupă județul Brașov în clasamentul național?

În clasamentul naţional al judeţelor României, judeţul Braşov ocupă:
– locul al 8-lea după câştigul salarial mediu net pe total economie;
– locul al 39-lea după câştigul salarial mediu net în agricultură;
– locul al 6-lea după câştigul salarial mediu net în industrie şi construcţii;
– locul al 12-lea după câştigul salarial mediu net în servicii şi comerţ.

Imagine din arhivă.