Biserica Evanghelică din Piaţa Huet găzduiește până în data de 21 decembrie, o serie de 62 de concerte, în fiecare vineri de la ora 12.00 și sâmbăta de la ora 19.00. Evenimentele se desfășoară în cadrul proiectului „Muzică în Biserica Evanghelică” inițiat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2024.
Pe lângă artiștii din Germania și Elveția care vor concerta aici, publicul se va putea bucura și de coruri internaționale și anume: Corul din Marienkirche Schmähingen (Germania), Jubilate Choir, St. Matthew’s chamber choir (Suedia), Kirchenmusikhochschule Halle (Germania) și The New Choir Alt-Schöneberg (Germania).
O parte din programul muzical va fi format din piese selecționate dintre cele recuperate din arhiva Episcopiei Bisericii Evanghelice de către domnul Leutert Jürg. Anumite concerte vor include în repertoriu atât piese de muzică săsească veche, cât și piese din repertoriul clasic de muzică de cameră.
Biletele pot fi achiziționate din chioșcul aflat în Ferula Bisericii. Prețul unui bilet este de 20 lei pentru adulți, pentru concertele care vor avea loc în zilele de sâmbătă. Copiii sub 12 ani beneficiază de acces gratuit. Intrarea este liberă la concertele din zilele de vineri.
Foto: Primăria Sibiu