Luna august 2025 a fost una intensă pentru Salvamont România, în plin sezon turistic de vară. Cele 75 de formații Salvamont, din 39 de structuri județene și locale, au intervenit în 585 de cazuri, salvând 701 persoane aflate în dificultate pe munte sau în zone greu accesibile.
Dintre acestea, 204 persoane au fost predate serviciilor SMURD sau Ambulanță, 73 transportate cu ambulanțele Salvamont, iar 31 cu elicopterele SMURD-IGAV. Din păcate, 13 persoane și-au pierdut viața, cu două mai puțin față de august 2024.
Pentru a reduce riscurile pe munte, Salvamont a continuat „Proiectul -1”, prin care se urmărește prevenirea accidentelor și protejarea turiștilor. În același timp, 488 de apeluri de urgență au fost preluate prin Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone, iar 1.682 de apeluri au vizat solicitări de informații despre zonele montane.
Gradul de acoperire naționala a capacității operative de intervenție a echipelor Salvamont este de doar 18,75% , dar și în aceste condiții de subdimensionare foarte mare a resursei umane, salvamontiștii reușesc să intervină ca un adevărat serviciu de urgență profesionist și să răspundă întotdeauna la fiecare apel.






