Acasă Regional Bestia cu chip de om! Un brașovean de 25 de ani suspectat...

Bestia cu chip de om! Un brașovean de 25 de ani suspectat că și-a omorât tatăl! Polițiștii i-au găsit doar mâna

0

Crimă odioasă la Brașov! Un tânăr și-a omorât tatăl!

In data de 08 decembrie 2023, în jurul orei 23.50, pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmboviţa, a fost găsit un fragment de membru uman superior drept, prezentând leziuni cu aspect de „muşcături de animale”.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru de ucidere din culpă, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

În urma prelevării amprentelor de la fragmentul mână dreaptă, găsită în noaptea de 8 spre 9 decembrie, în comuna Dragoslavele, și a introducerii acestora în baza de date, polițiștii au reușit identificarea persoanei căreia îi aparține, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul București.

 

Actualizare (11.12.2023):

Având în vedere stadiul urmăririi penale efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cauza penală a fost declinată şi se află la acest moment înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, iar urmărirea penală se efectuează cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 din Codul penal.

De îndată ce alte informaţii ale anchetei vor putea fi comunicate către public, acestea vor fi puse la dispoziţie către mass-media pe canalele oficiale.

 

 

Actualizare (27.01.2024):

<<Bărbat reținut pentru omor>>

 

La data de 26 ianuarie a.c., în continuarea cercetărilor privind cazul de omor, referitor la descoperirea, la data de 08 decembrie 2023, a unei părți de cadavru pe raza comunei Dragoslavele din județul Argeș, în urma desfăşurării cercetărilor la faţa locului, constatărilor medico-legale, audierii mai multor persoane, precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta agravată a omorului), s-a dispus, de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 25 de ani, din Brașov (fiul victimei).

Activitățile de urmărire penală constând în cercetări şi investigaţii cu caracter complex şi variat au fost desfășurate împreună cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și Brigăzii Operațiuni Speciale Brașov.

Având în vedere faptul că, din cercetări recente, a reieșit că fapta ar fi fost săvârșită în județul Brașov, cauza a fost declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov în cursul acestei zile.

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale sau dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

De asemenea, în contextul declinării cauzei penale către altă unitate de parchet, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş nu va mai fi în măsură să comunice public alte informaţii legate de cercetările care au fost efectuate sau sunt în curs de efectuare în acelaşi dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.