Miercuri, Allen Coliban a depus o sesizare prin care cere renumărarea voturilor, iar BECM a admis cererea acestuia dispunându-se renumărarea voturilor pentru funcția de consilier local la secția 31 și renumărarea voturilor pentru funcția de primar, consilier local, președinte CJ și consilier județean la secția 169.
Astăzi, potrivit BECM, au fost renumărate voturile la secția 31, iar rezultatul a fost identic cu cel consemnat în procesul verbal din noaptea alegerilor. De asemenea, în acest moment se efectuează și renumărarea voturilor de la secția nr. 169.
„Renumărare voturi la secția 31
A fost finalizată renumărarea voturilor pentru Consiliul Local la secția 31, rezultatul fiind identic cu cel consemnat în procesul verbal din noaptea alegerilor.
Această numărătoare s-a efectuat la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 – Brașov, unde, pe lângă membrii biroului au fost prezenții membrii secției de votare și reprezentanți ai partidelor.
Neconcordanța semnalată în sesizarea depusă la BECM a fost un rezultat al diferenței dintre procesul verbal înregistrat electronic pe tabletă (care inversare voturile între cele două formațiuni politice) și procesul fizic (care conținea datele corecte) prezentat la BECM.
La momentul predării procesului fizic, în dimineața zilei de 10 iunie, membrii BECM constatând această neconcordanță, au dat o hotărâre privind efectuarea de corecții ale datelor din procesul verbal privind consemnarea rezultatelor votării, astfel că voturile au fost înregistrate corect, 134 voturi pentru Alianța Uniți pentru Brașov (AUB), respectiv 32 de voturi pentru Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) .
Acum se efectuează renumărarea voturilor de la secția nr. 169.”, a transmis BECM Brașov.