Acasă Social Bebeluș folosit pentru cerșetorie în Centrul Civic al Brașovului!

Bebeluș folosit pentru cerșetorie în Centrul Civic al Brașovului!

0

O femeie care cerșea ținând în brațe un copil de doar câteva luni a fost depistată de polițiștii locali, în jurul orei 17:00, în zona Centrului Civic. Aceasta apela la mila trecătorilor, profitând de prezența minorului pentru a obține bani.

Polițiștii locali au intervenit legitimând persoana în cauză, care nu este din municipiul Brașov. Cazul a fost raportat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, care a trimis la fața locului echipa de intervenție NUN 119.

Autoritățile atrag atenția că multe persoane care cerșesc în Brașov provin din alte localități și aleg orașul datorită afluxului mare de turiști. Reprezentanții Poliției Locale subliniază că apelarea la mila publicului este o contravenție, iar implicarea minorilor în astfel de activități este deosebit de gravă.