Premierul Ilie Bolojan a aruncat din nou în spațiul public ideea „reducerii” subvențiilor pentru partide. Doar că, în realitate, nu vorbim nici de tăiere totală, nici măcar de o reducere serioasă. Nu de 50%, nu de 30%, ci de doar 10%. Un gest pur simbolic, praf în ochii românilor. Mai exact: aproape nimic.
În continuare, românii vor scoate din buzunar milioane de euro lunar pentru finanțarea partidelor politice. Bani dați, practic, de pomană. Sediile de partid erau și sunt întreținute oricum din bani publici, prin parlamentari și aleși locali. Atunci, pentru ce se dau aceste subvenții uriașe?
Răspunsul este simplu și incomod: pentru propagandă politică și control mediatic.
De ce tace presa națională?
O întrebare legitimă: de ce televiziunile naționale nu fac mare scandal pe acest subiect?
Pentru că sume uriașe din subvențiile de partid ajung direct în presă, mai ales la televiziuni. Este suficient să ne uităm la banii cheltuiți în campaniile electorale pentru „promovare media”, milioane de euro direcționate către aceleași trusturi care astăzi aleg să tacă.
Pentru românul de rând, întrebarea este una simplă și dureroasă:
De ce să plătim noi toți pentru ca politicienii să se promoveze pe spatele nostru?
Tăieri simbolice, probleme reale ignorate
În timp ce subvențiile partidelor sunt „ciupite” cu 10%, nimeni nu vorbește serios despre:
- salariile nesimțite din companiile de stat cu pierderi,
- indemnizațiile uriașe din Consiliile de Administrație,
- sinecurile politice ocupate exclusiv de oameni de partid, selectați „strategic” cu ajutorul firmelor de recrutare.
Brașovul, exemplu de manual
Și Brașovul oferă un exemplu elocvent: Compania Apa, unde un partid și-a plasat aproape întreaga garnitură politică. Numiri pe criterii de carnet, nu de competență.
Noroc cu DNA, care a început să facă ordine acolo unde politicul a transformat instituțiile publice în feude de partid.
Reducerea subvențiilor cu 10% nu este reformă. Este sfidare.
Este încă o dovadă că politicienii mimează austeritatea, dar refuză să renunțe la privilegiile reale.
Iar nota de plată, ca de fiecare dată, rămâne la românii corecți.
