Acasă Local Bărbat de 33 de ani, reținut pentru gesturi obscene într-un mijloc de...

Bărbat de 33 de ani, reținut pentru gesturi obscene într-un mijloc de transport

0
Polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Brașov – Secţia 4 Poliţie efectuează cercetări
în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de reținere, sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de “ultraj contra bunelor moravuri”.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 15 mai a.c., un
bărbat ar fi efectuat gesturi de exhibiționism și acte obscene în timp ce se afla într-un
mijloc de transport public de persoane, din municipiul Brașov. Aceștia au întreprins
activități pentru stabilirea identității autorului, care a fost identificat ulterior.
La data de 18 mai a.c., în baza materialui probator, bărbatul de 33 de ani, din municipiul
Brașov, a fost reținut de polițiști pentru o perioadă 24 de ore și introdus în Centrul de
Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat
sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune
soluție legală la finalizarea cercetărilor.