Acasă Sănătate-Educație Avocatul Poporului solicită DSU și IGSU să schimbe ambulanțele vechi din Brașov

Avocatul Poporului solicită DSU și IGSU să schimbe ambulanțele vechi din Brașov

0

Biroul Teritorial al Instituției Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la situația critică a ambulanțelor din Brașov și a făcut până acum mai multe adrese către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și către Departamentul pentru Situații de Urgență pentru îmbunătățirea situației, relatează Agenția de presă Rador.

„Aceste recomandări au fost emise într-adevăr către conducerea celor două autorități, atât către domnul doctor Raed Arafat, cât și către domnul domnul general-locotenent Diamandi Dan Paul, care este inspectorul general la nivelul IGSU. În urma demersurilor întreprinse, a rezultat că situația nu s-a schimbat, parcul de autosanitare era învechit, la nivelul Serviciului de Ambulanțe al Județului Brașov, în proporție de 2/3, iar 54 de autosanitare din perioada 2007-2008, ar fi trebuit să fie înlocuite în perioada 2017-2020”, a precizat coordonatorul Biroului Brașov al Instituției Avocatului Poporului, Cătălina Dinu.

Deși au existat promisiuni din partea celor două conduceri cu privire la modernizarea parcului de ambulanțe, nimic nu s-a concretizat până în prezent.

”În urma reluării demersurilor a rezultat că nu a fost aprobată finanțarea prin PNRR a celor 700 de ambulanțe propuse de Ministerul Afacerilor Interne, dar că se fac demersuri pentru identificarea unor noi surse de finanțare pentru această achiziționare”, a precizat Cătălina Dinu

 

 

Sursa: G4Media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.