Acasă Administrativ Avocatul Poporului le mai dă o ”palmă” aleșilor locali USR! Vizat este...

Avocatul Poporului le mai dă o ”palmă” aleșilor locali USR! Vizat este Sebastian Ichim, consilierul care a vrut să scoată presa cu Poliția Locală din sala de ședințe a Consiliului Local

0

Un consilier local de la USR s-a folosit de funcție și a solicitat intervenția Poliției Locale pentru a scoate afară un ziarist de la ședința Consiliului Local. Totul s-a întâmplat la o ședință publică, atunci când Sebastian Ichim a încercat să îngrădească ziaristului dreptul la muncă. Aceiași atitudine a avut-o și primarul Allen Coliban, cel de la care a pornit totul. Deși ziaristul se afla la o o distanță de câțiva metri de primar și undeva în lateral-spate, Allen Coliban i-a solicitat acestuia să nu mai facă poze la laptop.  Bineînțeles, primarul habar nu avea ce fotografiază jurnalistul având în vedere distanța de câțiva metri dintre cei doi, iar pozele erau realizate cu telefonul. Plus că, se făceau poze în sala de ședințe, cu aleșii locali, lucru care nu este INTERZIS, din contră. Probabil asistăm la o premieră în țară ca un primar să fie deranjat de poze. Culmea, ședințele sunt transmise LIVE. Adică pozele deranjează, nu si înregistrările VIDEO, camerele pot să filmeze laptopurile consilierilor locali fără probleme. Într-o altă ordine de idei, transparența mult trâmbițată a primarului este doar pe hârtie.

Reamintim că la început de mandat, viceprimărița Flavia Boghiu, împreună cu George Boroda și Betrice Moraru, toți trei aleși din partea USR, au încercat să interzică accesul brașovenilor la ședințele PUBLICE LOCALE! Lucru nemaîntâlnit în țara noastră. Cei care susțineau că deschid ușa primăriei brașovenilor, de fapt le-o trântesc în nas.

Sebastian Ichim, sub lupa instituțiilor statului român

Având în vedere că cel care poate solicita intervenția Poliției Locale la ședințele Consiliului Local este chiar președintele, rezultă că useristul Sebastian Ichim a încălcat regulamentul și s-a folosit de funcția sa pentru a-i face pe plac ”șefului” Allen Coliban. Omul este cunoscut în mass-media ca omul care se gudură și curăță ”scamele” șefului, doar să dea bine la partid. Precizăm că după ancheta Avocatului Poporului, ziaristul se va adresa instituțiilor statului. Acest individ a încercat să îngrădească dreptul la muncă, lucru garantat de statul român. Martori la acest eveniment demn de Coreea de Nord au fost invitații din sală, dar și consilierii locali, aceștia din urmă au fost și cei care i-au atras atenția useristului că se folosește ilegal de funcția sa.

De altfel, consilierul ar trebui și sancționat de oamenii legii pentru că a pus polițiștii pe drum degeaba și i-a mințit că în sală este un scandal, când de fapt nu exista așa ceva. Pentru minciuni și folosirea funcției, consilierul Ichim ar trebui să fie în atenția Poliției. El a fost cel care a încălcat regulamentul, nicidecum altcineva.

Interesant este și cum primarul și-a luat mâna repede de pe consilierul său, reprezentanții instituției confirmând faptul că președintele de ședință are voie să solicite intervenția Poliției Locale atunci când este cazul.

 

 

Mai jos am atașat răspunsul intermediar al Avocatului Poporului!

Cu privire la reacția consilierului local (la care faceți referire în petiție că v-a solicitat să părăsiți zona și a chemat ulterior un polițist local, n.n.), în conformitate cu prevederile HCL nr.612/2019, republicată prin HCL nr.67/2021, persoana îndreptățită să constate încălcarea procedurilor și a prevederilor Regulamentului de organizare al Consiliului Local Brașov și să aplice eventualele sancțiuni este președintele de ședință.

Față de cele expuse, având în vedere răspunsul care ne-a fost comunicat, cât și faptul că dumneavoastră ați semnalat că intervenția Poliției Locale Brașov a avut loc fără motiv, vă informăm că, potrivit prevederilor art. 59 alin (2) din Constituția României, coroborat cu art. 4 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, am considerat oportun să continuăm demersurile și să ne adresăm Poliției Locale Brașov pentru a-i supune atenției situația creată și a solicita informații despre rezolvarea acesteia.

Vă vom comunica rezultatul demersului nostru, de îndată ce vom primi răspunsul solicitat” ne-au transmis reprezentanții Avocatului Poporului.

avocatul poporului ichimel

Ei sunt aleșii USR care au vrut să interzică accesul brașovenilor la ședințele PUBLICE ale Consiliului Local Brașov!