Câteva avioane de luptă au survolat joi Brașovul. Mai mulți locuitori ai municipiului au sesizat acest lucru, mulți fiind speriați de zgomotul puternic produs de aparatele de zbor. Nu este exclus să fi fost organizate exerciții, iar zborul deasupra Brașovului să fi fost doar unul de ”tranzit”. De altfel, în ultimele luni numărul avioanelor militare care au survolat orașul a crescut simțitor.
Într-o altă ordine de idei, zilele trecute, aviatorii detașamentului „Carpathian Vipers” au executat o serie de antrenamente în comun cu aliații NATO.
La exerciții au participat două bombardiere americane B-52, două aeronave franceze Rafale și două Eurofighter Typhoon britanice. Acest tip de antrenament ajută la creșterea nivelului de pregătire al Aliaților și face parte din măsurile de descurajare și apărare luate de către națiunile membre ale Tratatului Nord-Atlantic pentru a consolida postura și prezența NATO pe flancul estic.
Sursa foto: Ministerul Apărării Naționale-Facebook