La mijlocul anului 2025, bilanțul în materie de autostrăzi și drumuri expres este dezamăgitor. Doar puțin peste 55 de kilometri noi au fost dați în trafic, semnificativ sub așteptările inițiale. Asociația Pro Infrastructura (API) trage un semnal de alarmă și admite că estimările lor de la începutul anului au fost „mult prea optimiste”.
„Niciun segment de autostradă nu s-a deschis înainte de previziunea noastră și aproape toate au (foarte) mari întârzieri față de estimările din 7 ianuarie.
Proiectele certe și clare? În loc de februarie-martie, UMB a inaugurat lotul 1 al A7 Buzău-Focșani abia în 11 iulie. Speram tot în februarie-martie la A7 Mizil-Buzău Vest dar bulgarii de la Trace au făcut… tablierul metalic praf pe trei structuri. Tronsonul e finalizat, însă inginerii încă se ceartă și nu-și asumă deschiderea. Poate în august, ori septembrie, cine știe?!”, notează API într-un comunicat recent.
Exemplele abundă: lotul 1 A7 Buzău–Focșani a fost inaugurat abia în iulie, DEx12 Albota–Pitești a fost deschis cu luni întârziere, iar lotul A7 Mizil–Buzău Vest, deși finalizat, nu poate fi folosit din cauza unor probleme tehnice nerezolvate.
Perspectivele pentru restul anului rămân incerte. Deși se speră la inaugurarea a încă aproximativ 119 kilometri până în decembrie, API avertizează că acest scenariu depinde de mobilizarea constructorilor și de rezolvarea blocajelor administrative și tehnice.
„Tragem linie: în 2025 s-au dat în trafic un pic peste 55 de kilometri de autostradă și drum expres.
Ce va mai fi gata în 2025? Cu siguranță turcii de la Nurol termină mini-sectorul A7 de lângă Buzău în noiembrie, posibil chiar octombrie. În schimb, avem mari restanțe la capitolul certitudini. În afară de Trace pe A7 Mizil-Buzău Vest, UMB ar fi putut și ar fi trebuit să deschidă în iunie-iulie A7 Centura Adjud, mai ales că a fost promisă încă din 2024. Nici pomeneală, probabil va fi inaugurată la pachet cu Tișița-Adjud Sud la sfârșitul anului.
În ianuarie, noi vedeam că UMB va forța mult mai puternic pe A7 și speram la loturile 2 și 3 din Focșani-Bacău, complete, 60 km. În plus, credeam că sunt șanse mari ca UMB să mai termine și alți kilometri pe A7, cât și DEx6 Brăila-Galați. Însă realitatea e foarte dură: UMB nu livrează nimic în 2025 pe A7 la nord de Răcăciuni, iar DEx6 are șanse extrem de mici, podul hobanat peste Siret fiind foarte întârziat.
În previziunile noastre, dădeam șanse 50/50 pentru loturile 3 (CCECC) și 4 (UMB) din A0 Nord, cât și pe A3 Zimbor-Poarta Sălajului (UMB). Este clar că chinezii vor rata. În schimb, UMB pe A0 pare-se că vrea, și poate, să termine. La fel și pe A3 la nord de Zimbor.
Minunile visate în 2025, Erbașu pe A3 și Porr pe A1, s-au evaporat rapid în iarnă. Dar ambele proiecte merg foarte bine: Erbașu poate fi gata în vara lui 2026 (în termenul contractual), la fel ca Porr (cu mai bine de 6 luni înainte de termen).
Tragem iarăși linie: până la final de 2025 mai inaugurăm cam 119 km, adică A7 Mizil-Buzău Vest, A7 Buzău Vest-Buzău Est, A7 Tișița-Răcăciuni (Focșani-Răcăciuni ultra-optimist însă doar Tișița-Adjud Nord în scenariul pesimist), A3 Zimbor-Poarta Sălajului și A0 Nord lotul 4. Ultra-optimist, UMB ar putea livra și hobanatul de la Galați pe DEx6 și mai adunăm încă 11 km, deci un maxim teoretic de 130 km.
La sfârșit de 2024, rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din țară ajunsese la 1269,87 km. Din păcate visul a rămas doar o nălucă: “în 2025 ne vom apropia de borna 1500 sau chiar o putem depăși în visul unei nopți de iarnă.” Cu un maxim teoretic posibil de 185 kilometri în 2025, abia dacă vom trece de 1450 km, chiar și în cel mai super-optimist scenariu.”, au mai spus reprezentanții API.






