Proiectantul A13 Brașov – Bacău estimează că ar putea preda la sfârșitul anului 2027 studiul de fezabilitate necesar construirii autostrăzii transcarpatice care va conecta Transilvania de Moldova. Pentru aceasta, ar mai trebui obținute, printre altele, aprobări de traseu de la primarii unor comune din județele Brașov și Covasna, au explicat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții celui mai mare proiectant de autostrăzi, Consitrans.
„O bucată de 74 de kilometri în județul Bacău, aia se face, mergem înainte. Dincoace, încă avem probleme cu județul Brașov și cu județul Covasna, cu aprobările”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Eduard Hanganu, președintele Consitrans.
Acesta a explicat că din cei circa 180 de kilometri ai A13 Brașov – Bacău, numai 74 de kilometri „sunt clari”, respectiv cei de pe raza județului Bacău. Amintim că în noiembrie anul trecut, Consiliul Județean Bacău a emis certificatul de urbanism necesar documentației construirii A13.
Citește în continuare articolul pe Economica.net.






