Acasă Social Au vrut să „acopere tot Craiul”, dar epuizarea și-a spus cuvântul. Salvamontiștii...

Au vrut să „acopere tot Craiul”, dar epuizarea și-a spus cuvântul. Salvamontiștii zărneșteni au fost salvarea unui grup de 7 turiști

0

Un grup de șapte turiști a fost salvat, în noaptea de luni spre marți, de echipa Serviciului Public Local Salvamont Zărnești, după ce a subestimat dificultatea unui traseu ce străbate întregul masiv Piatra Craiului.

Excursioniștii au pornit la drum luni, 11 august, dimineață, în jurul orei 7, însă efortul prelungit, combinat cu oboseala acumulată, i-a adus la epuizare abia în jurul orei 1 noaptea, când au fost însoțiți în siguranță de salvamontiști. Din fericire, incidentul s-a încheiat fără victime.

Reprezentanții Salvamont avertizează că turele „maraton” în Crai, menite să acopere întreg masivul, implică riscuri serioase, mai ales pentru cei fără pregătire fizică și tehnică adecvată. „Epuizarea fizică severă, amplificată de oboseala acumulată pe durata traseului. Acest risc este adesea subestimat, mai ales atunci când nivelul de pregătire tehnică nu este pe măsura provocării unui masiv precum Piatra Craiului.”, au transmis aceștia.