Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov anunță reluarea lucrărilor de lărgire a DN73, pe tronsonul Brașov – Cristian, după finalizarea majorității operațiunilor de relocare a utilităților. Zona este una complexă, traversată de conducte de gaz, apă, cabluri electrice și de comunicații, ceea ce a întârziat ritmul lucrărilor.
În prezent, antreprenorul a reînceput amenajarea benzilor suplimentare, urmând ca ritmul să fie accelerat în perioada următoare.
Pe sectorul Bran – Moieciu, lucrările la partea carosabilă au fost suspendate în august, la solicitarea Poliției Rutiere, pentru a nu bloca traficul turistic, dar continuă amenajările de trotuare, șanțuri și albie. În schimb, în zona Fundata, proiectul este în faze avansate, cu asfaltări și consolidări aproape finalizate.
Contractul pentru reabilitarea DN73 (sector Brașov – limita județ Argeș, 36 km) are o valoare de 213,5 milioane lei și termen de finalizare în primăvara 2026. Totuși, există șanse reale ca lucrările să fie gata până la sfârșitul acestui an.
Proiectul include refacerea integrală a carosabilului, lărgirea drumului la minimum 7 metri, reabilitarea a 13 poduri și modernizarea intersecțiilor, marcajelor și elementelor de siguranță rutieră.






