Acasă Local Au început lucrările la cea mai modernă și verde grădiniță construită de...

Au început lucrările la cea mai modernă și verde grădiniță construită de municipalitate, în cartierul Noua

0

 La grădinița prietenoasă cu mediul, încălzirea va fi asigurată cu pompe de căldură, apa caldă va fi produsă cu panouri solare, iar energia electrică cu panouri fotovoltaice. În plus, va fi dotată cu recuperatoare de căldură. Cei 200 de copii vor avea la dispoziție și o salină artificială, pentru terapie.

 

Primarul Allen Coliban a verificat șantierul pentru construirea primei grădinițe ,,verzi” din Brașov, în cartierul Noua, pe str. Nucului. Această unitate de învățământ va oferi cele mai moderne condiții copiilor din cartier, inclusiv – în premieră pentru o grădiniță publică din Brașov – o sală de salinoterapie. Clădirea cu trei niveluri va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit.

Unul dintre atuurile viitoarei unități de învățământ îl reprezintă folosirea soluțiilor ecologice prin care grădinița își va produce singură energia termică, apa caldă și energia electrică, noua clădire fiind prevăzută din construcție cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și solare și recuperatoare de căldură.

Investiția constă în construirea unui corp de clădire cu regim de înălțime demisol, parter  și un etaj, care va fi împărțit în spații destinate copiilor, inclusiv loc de joacă exterior și zone administrative și tehnice.

În urma realizării construcției nou propuse vor rezulta spații pentru 10 săli de grupă, atât la parter cât și la etaj, dispuse cu câte un grup sanitar la fiecare grupă. La demisol vor fi salina artificială și spații tehnice pentru spălătorie/uscătorie/călcătorie. La parter sunt propuse 4 săli de clasă cu grupuri sanitare, sală multifuncțională, cabinet medical și încăperi administrative. La etaj sunt propuse 6 săli de clasă cu grupuri sanitare, cabinet consiliere și logopedie, birou director, holuri, terasă exterioară.

Pentru asigurarea nevoii de energie necesare funcționării acestei grădinițe, clădirea va avea următoarele dotări:

  • pompe de căldură de tip aer-apă și un cazan mural, pentru prepararea agentului termic;
  • panouri solare, ce vor fi utilizate în procesul de prepare a apei calde menajere necesare grădiniței;
  • panouri fotovoltaice ce vor asigura energia necesară consumatorilor electrici și, separat, pentru funcționarea pompelor de căldură;
  • recuperatoare de căldură în vederea eliminării aerului viciat din încăpere cu aport permanent de aer proaspăt din exterior.

Alte dotări:

  • loc de joacă exterior, plantare de arbori/ arbuști și gazon;
  • amenajare parcare exterioară pentru părinți și parcare interioară pentru personal;
  • sistem de supraveghere video și antiefracție;
  • platformă elevator pentru transportul copiilor cu handicap locomotor;
  • două lifturi pentru transportul materialelor;
  • sistem de degivrare acces principal;
  • instalație de iluminat pe timp de noapte.

 

Termenul pentru realizarea lucrărilor este de 12 luni. Valoarea contractului de proiectare și construcție este de 19.533.000,00 lei fără TVA, lucrările fiind realizate de Asocierea SC Har&H – ofertant lider cu SC Romfit Grup S.R.L.- asociat.*

*Asocierea are ca subcontractanți următoarele firme: SC Grup Asclepios S.R.L, SC Terra General Contractor SRL, SC Evoclima Sistem, SC Miralex Instal Com SRL, SC 2 GMG Consart SRL, SC CSP Proiect Line, SC Procali Construct, SC Viaplan 44 Office S.R.L