Salvamont Argeș avertizează turiștii și alpiniștii asupra condițiilor dificile din creasta Făgărașului. La altitudini de peste 2.000 m, stratul de zăpadă proaspătă depus în ultimele două zile măsoară între 10 și 20 cm, peste zăpada mai veche, umezită, cu grosimi de 20-40 cm, care pe alocuri prezintă crustă de gheață.
Traversarea versanților sau a vălcelelelor poate fi periculoasă: există risc de curgeri de zăpadă, care pot dezechilibra persoanele și le pot transporta spre vale. Pe unele văi, acumulările depășesc 60-80 cm, crescând riscul de avalanșe de dimensiuni mici și, izolat, medii.
Sub 1.800 m, stratul de zăpadă este redus și stabil. Salvamont recomandă prudență sporită și evitarea zonelor periculoase.






