Acasă Sănătate-Educație „Atenție, monoxidul de carbon e un ucigaș tăcut!” – Dr. Tudor Ciuhodaru

„Atenție, monoxidul de carbon e un ucigaș tăcut!” – Dr. Tudor Ciuhodaru

0
Atenție, monoxidul de carbon e un ucigaș tăcut. Numărul acestor intoxicații crește în această perioadă.
„O pacientă din satul Crucea nu a mai putut fi salvată iar soțul a ajuns la spital în stare critică. O sobă defectă a provocat această tragedie. Intoxicația cu monoxid poate fi letală!”, anunță Tudor Ciuhodaru.
1. Copiii sunt primii și cel mai sever afectați. Gravitatea e influențată de concentrația de gaz de toxic și de durata expunerii.
2. Intoxicațiile se produc prin inhalarea de gaze toxice produse de surse de încălzire (cu deficiențe) lăsate nesupravegheate (mai ales pe durata nopții!).
3. Simptomele sunt extrem de variate și nespecifice: dureri de cap, greață, vărsături, astenie, vertij, tulburări de echilibru, respirație dificilă, puls accelerat, somnolență, convulsii, comă.
Rețineți!!! Avertizăm, din nou, asupra riscurile majore ale încălzirii la aragaz, mai ales pe durata noptii, precum și de necesitatea verificării periodice a surselor de încălzire.
4. Pe o statistică partială utilizarea necorespunzătoare a aragazului provoacă cel puțin 20% din intoxicațiile cu monoxid.
5. Numărul acestor intoxicații se menține îngrijorător de mare (tratăm cel puțin 100 de cazuri anual) mai ales că…
6. Mulți factori de risc ai acestui tip de intoxicații pot fi controlați și corectați (un alt motiv pentru introducerea educației pentru sănătate și a noțiunilor de prim ajutor ca materie obligatorie de studiu în toate școlile din România, așa cum prevede proiectul meu de lege).
7. Cazurile din urban sunt de opt ori mai numeroase față de cele din rural, probabil datorită utilizării necorespunzătoare a aragazului sau a centralei de apartament drept sursă de încălzire.
8. În mediul rural o atenție crescută trebuie acordată sobelor de lut crăpate sau improvizate precum și modului în care acestea sunt folosite. Riscul de intoxicație crește atunci când se introduc prea multe lemne, cărbuni sau deșeuri vegetale, care scot fum și duc la acumularea de gaze în timpul nopții. De aceea a stinge focul din sobă înainte de culcare înseamnă doar o minimă măsură de precauție menită să protejeze vieți.
Primul ajutor constă în principal în scoaterea pacientului din mediul toxic și administrarea de oxigen dar fără a pune salvatorul în pericol:
1. Sunați după ajutor de urgență.
2. Nu încercați niciodată să salvați o persoană intoxicată fără să-i anunțați mai întâi pe alții.
3. Evacuați gazele toxice. Deschideți larg ferestrele sau ușile.
4. Verificați dacă este sigur să intrați și
5. Evitați gazele inflamabile. Nu utilizați instalația electrică și nu aprindeți vreun chibrit/brichetă (risc de incendiu sau explozie).
6. Respirați de câteva ori înainte de a intra. După ce intrați încercați să vă țineți respirația. Țineți o batistă udă la nas și la gură
7. După ce ați salvat persoana de pericol, verificați și monitorizați căile respiratorii ale persoanei, respirația și pulsul. Puteți administra oxigen (antidot) sau analeptice respiratorii. Dacă este necesar începeți manevrele de resuscitare.
Chiar dacă persoana pare a se simți bine, solicitați ajutor medical.
„Singura măsură eficientă de prevenție este educația pentru sănătate.  Lucrurile se pot îmbunătăți dacă parlamentul va adopta legea mea privind predarea în școli şi grădinițe a educației pentru sănătate.” a adăugat în final dr. Tudor Ciuhodaru.