În perioada aprilie – septembrie 2024 asociația “Aici pentru tine” implementează proiectul “Model de intervenție S.O.R.A în comunitatea din Apața” adresat fetelor rome și părinților acestora din comunitatea Apața.
Proiectul are ca scop reducerea abandonului școlar și prevenirea diferitelor forme de violență sau abuz în rândul fetelor rome din Apața, jud. Brașov, prin implementarea unor măsuri integrate, adaptate nevoilor specifice ale acestora.
Metoda de intervenție care stă la baza proiectului “Model de intervenție S.O.R.A în comunitatea din Apața” se numește S.O.R.A. și a fost implementată pentru prima dată de E-Romnja în comunități din Mizil, Giurgiu și Valea Seacă (jud. Bacău) încă din 2014.
Despre proiectul “Model de intervenție S.O.R.A în comunitatea din Apața”
Inițiativa locală din Apața face parte din proiectul “Reducerea abandonului școlar în rândul fetelor rome, printr-o abordare intersecțională,” implementat de Asociația E-Romnja în perioada 2023 – 2026 cu sprijinul Cantonului Basel-Stadt, Elveția.
La nivelul comunității din Apața, proiectul va fi implementat timp de 6 luni (aprilie – septembrie 2024), perioadă în care vor fi derulate diferite activități educative în relație directă cu fetele și femeile rome, precum și cu grupul de inițiativă care va fi dezvoltat în cadrul acestei inițiative.
Asociația “Aici pentru Tine” a identificat în comunitatea romă din Apața educația parentală ca nevoie principală. Conform datelor obținute de la școala gimnazială din comună, riscul de abandon școlar este în creștere. Astfel, în anul școlar 2022-2023 au abandonat școala 86 de elevi, 41 din ciclul primar și 45 din ciclul gimnazial. Informarea și implicarea părinților este importantă pentru a ajuta familiile vulnerabile din comuna Apața. Părinții, alături de cadre didactice și autorități, trebuie să fie responsabili și să se implice activ pentru a preveni probleme precum abandonul școlar sau violența din școli. Astfel, copiii pot crește și se pot dezvolta ca adulți responsabili și activi în viața comunității.
A doua etapă a proiectului presupune formarea grupurilor de inițiativă din care vor face parte cel puțin 10 femei rome, și identificarea principalelor nevoi și obiective ale comunității. Vor fi organizate cel puțin două workshop-uri tematice pe lună,. În această etapă dorim să aflăm care sunt temele de interes ale comunității pentru a putea susține acțiunile propuse de grupul de initiativă.
Revendicarea este etapa în care vom lucra pentru a obține obiectivele dorite prin sprijin, informare și acțiuni pentru a convinge autoritățile locale să ne ajute. Este esențial ca grupul să colaboreze cu autoritățile locale care pot sprijini obiectivele și pot oferi ajutor.
În ceea ce privește componenta de advocacy, ne propunem să aducem pe agenda autorităților locale teme, precum prevenirea și combaterea abandonului școlar, și a căsătoriilor forțate/între copii ca formă de violență de gen și gravă încălcare a drepturilor omului.
Rezultatele așteptate:
- cel puțin 10 femei rome să își îmbunătățească abilitățile de comunicare în relațiile cu principalii actori locali;
- alegerea unei femei din grupul de inițiativă care își va însuși rolul de mediator și îndrumător în grup, dar și în comunitate;
- conștietizarea familiilor din comunitatea romă prin prezentarea riscurilor abandonului școlar și importanța educației copiilor pentru viitorul lor;
- conștientizarea și responsabilizarea autorităților de la nivel local pentru a interveni în situații de criză sau de urgență pentru a proteja fetele rome de forme de violență și abuz.
Despre asociația “E-Romnja”
Asociația “E-Romnja” este o organizație non-guvernamentală feministă romă înființată în anul 2012, care luptă pentru promovarea drepturilor fetelor și femeilor rome.
De-a lungul celor 12 ani de activitate, am lucrat în comunități, precum: Mizil și Mărginenii de Jos (jud. Prahova), Giurgiu, Spanțov (jud. Călărași), Valea Seacă (jud. Bacău), Bahna (jud. Neamț), Breasta (jud. Dolj), cartiere din București, sectoarele, 1, 3 și 5.
Prin diferite tipuri de activități (dezbateri și ateliere tematice, traininguri, acțiuni revendicative, acțiuni culturale, prânzuri comunitare, tabere și mentorat pentru fete) pe care le desfășurăm la firul ierbii, ne luptăm ca problemele specifice și nevoile fetelor rome să fie vizibile și să se regăsească pe agenda decidenților. Metoda noastră de intervenție în comunități (S.O.R.A.) este feministă și pornește de la experiențele femeilor rome. Principiul nostru este acela de a nu vorbi în locul femeilor rome, ci a vorbi pentru ele în spațiile în care femeile rome nu ajung niciodată. Facem împuternicire și creăm spații sigure sau contexte pentru ca fetele și femeile rome să aibă curaj să vorbească singure despre problemele lor.
Pentru mai multe informații despre asociația E-Romnja, accesați www.e-romnja.ro.
Contact: roxana.oprea@e-romnja.ro, expertă comunicare, E-Romnja
Despre Asociația “Aici pentru Tine”
Asociația noastră este o organizație neguvernamentală care activează în domeniul serviciilor sociale din anul 2015.
Ajutăm persoanele aflate în impas: familii defavorizate, copii, victime ale violenței domestice, bătrâni singuri. Asociația se numără în rândul puținelor asociații licențiate în oferirea de servicii de asistență socială comunitară, sprijinind de-a lungul existenței sale sute de copii, adulți și bătrâni, din tot județul Brașov și chiar din alte județe din țară. Anii au trecut și ne-au dovedit că totul este posibil dacă vrei să ajuți și mai ales dacă o faci din suflet.
Credem într-o lume lipsită de sărăcie, în care fiecare persoană are șansa la o viață mai bună. Prin solidaritate, comunicare și conexiune autentică între persoane, dorim să construim o lume mai bună, în care nicio ființă umană nu este exclusă.
Misiunea noastră este inițierea, extinderea și îmbunătățirea serviciilor sociale de integrare în societate a persoanelor și grupurilor marginalizate, prin activități educative, culturale, consiliere psihologică și profesională.