Acasă Social Arest preventiv pentru un bărbat din Brașov care a distrus sistemul antifurt...

Arest preventiv pentru un bărbat din Brașov care a distrus sistemul antifurt al unei bicicleta și apoi a plecat cu aceasta

0

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 de Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu persoana bănuită în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

 

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 de Poliție au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că i-ar fi fost sustrasă o bicicletă, pe care o lăsase asigurată la parterul unui imobil de pe bulevardul Saturn, din municipiul Brașov.

 

În urma sesizării primite, polițiștii au efectuat verificări care au dus la identificarea unui bărbat, de 51 de ani, bănuit că ar fi sustras bicicleta, după ce ar fi distrus sistemul antifurt cu care era asigurată.

 

Astfel, după ce a fost depistat, bărbatul a fost condus la sediul unității, unde, după administrarea probatoriului, la data de 27 noiembrie a.c., polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

 

Ulterior, după ce a fost prezentat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

În cauză, a fost constituit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat , în care cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, urmând a fi dispusă soluția legală la finalizarea acestora.