În perioada verii, nu doar pe litoral crește volumul de muncă, ci și la munte, unde românii se refugiază de caniculă. Astfel, pentru cei care doresc să-și petreacă vara feriți de temperaturile ridicate, există opțiunea de a se angaja în stațiunile montane, spune Raluca Dumitra, șefa de marketing a eJobs România.
„Cele mai multe joburi din zona montană sunt oferite de hoteluri și restaurante. Este importantă experiența în domeniu sau studiile în turism, cunoștințele de limba engleză, precum și cunoștințele de operare a calculatorului specifice recepției”, punctează Dumitra.
În acest moment, pe platforma de recrutare eJobs.ro sunt disponibile aproape 3.000 de locuri de muncă în Brașov. În plus față de cele menționate, candidații mai pot aplica și la joburi de agent vânzări sau consultant turism, potrivit libertatea.ro.
Potrivit Salario, comparatorul de salarii realizat de eJobs, lefurile variază astfel: Personal de curățenie – în medie 2.500 de lei net Recepționist – în medie 2.700 de lei net Maseur – în medie 2.800 de lei net Bucătar-șef – în medie 4.000 de lei net