Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a forțat milioane de ucraineni să își părăsească locuințele, a distrus sute de orașe și sate și continuă să devasteze regiunile Ucrainei.
În prezent, rețeaua electrică acoperă doar 70% din consumul necesar, lăsând milioane de oameni fără electricitate și apă, într-o perioadă cu temperaturi foarte scăzute.
Președintele Asociației Municipiilor din România, dl. Emil Boc, împreună cu primarii de municipii, fac apel către toate autoritățile locale din România să continue să ofere ajutor de urgență și să se alăture inițiativei colective de la nivel european prin furnizarea de generatoare si orice alte echipamente energetice pentru încălzire.
De asemenea, autoritățile locale din Ucraina au nevoie de microbuze și autobuze, care să amelioreze efectele resimțite de elevi, studenti și ceilalți cetățeni, permițând astfel Ucrainei să supraviețuiască iernii.
Implicarea municipiilor în astfel de acțiuni este deja un exemplu de bune practici la nivel național, acestea acordând încă de la începutul conflictului din Ucraina sprijin umanitar/ material.
Deși ajutorul acordat Ucrainei, până în prezent, a fost impresionant, atacurile violente asupra infrastructurii electrice au facut ca Ucraina să se afle într-o situație critică, având nevoie de un efort colectiv al tuturor autorităților locale și centrale din Uniunea Europeană de a aloca resursele necesare supravietuirii Ucrainei.
Suntem convinși că administrațiile locale din România vor demonstra în continuare solidaritate, disponibilitate, în susținerea unei cauze juste și că apelul nostru va arăta încă o dată puterea comunităților locale.
———————————
În completarea eforturilor directe, urmare parteneriatelor consolidate între autorităti locale din
România și autorități din Ucraina, municipiile, orașele, comunele și consiliile judetene care sunt interesate să doneze sunt rugate să contacteze și Departamentul pentru Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare al Comisiei Europene (DG ECHO), care gestionează mecanismul de protecție civilă al UE.
Adresa de e-mail la care trebuie să scrieți este:
Donațiile vor fi direcționate către „Centrul energetic RSCEU” stabilit în Polonia, costurile de transport
fiind cofinanțate de UE.
================
Comitetul European al Regiunilor(CoR) este puternic implicat în susținerea autorităților locale din Ucraina .
https://cor.europa.eu/ro/news/Pages/Call-give-energy-equipment-Ukraine.aspx