Apartamentele din marile orașe se vând în general într-o perioadă cuprinsă între o lună și jumătate și două luni, excepție făcând doar Brașovul unde sunt necesare trei luni pentru identificarea cumpărătorilor. Proprietarii finalizează tranzacțiile de cele mai multe ori mai rapid decât o făceau în anii anteriori, iar în București, Constanța și Iași sunt mai puțin flexibili atunci când vine vorba despre negocierea prețurilor.
Brașovenii își vând cel mai greu apartamentele
Apartamentele din Brașov și-au găsit cel mai greu cumpărători în ultima parte a anului trecut, perioada medie pe care acestea au petrecut-o în piață fiind de aproape trei luni. Proprietarii au așteptat cu circa o lună în plus un cumpărător față de sfârșitul lui 2023. Durata medie pentru identificarea cumpărătorului a fost, totodată, mai mare decât cea aferentă trimestrului IV 2022, potrivit datelor Imobiliare.ro.
Cu toate acestea, marja de negociere practicată pe plan local se menține constantă în ultimii ani. Proprietarii brașoveni sunt cei care țin cel mai mult la preț atunci când își vând apartamentele.
Prețurile, în schimb, au crescut mai mult aici în ultimii doi ani decât în celelalte cinci centre regionale majore din țară. Discutăm despre un avans cu 25% care a propulsat Brașovul pe locul al doilea în topul celor mai scumpe orașe din România, după Cluj-Napoca.

Oferta se menține, totodată, una destul de restrânsă, în ultimele trei luni ale anului trecut, spre exemplu, fiind listate la vânzare mai puțin de 4.000 de apartamente și case, în condițiile în care în orașe precum Timișoara sau Cluj-Napoca existau peste 7.000.