Acasă Administrativ Apă și canalizare pentru locuitorii din Podu Oltului: proiectul intră în linie...

Apă și canalizare pentru locuitorii din Podu Oltului: proiectul intră în linie dreaptă

0
Primăria Comunei Hărman informează locuitorii satului Podu Oltului că proiectul privind înființarea rețelei de canalizare și extinderea rețelei de apă face un pas important spre implementare.În urma demersurilor și discuțiilor purtate în ultima perioadă cu reprezentanții Companiei Apa Brașov, a fost aprobată etapizarea proiectului, prin decizia Consiliului de Administrație al companiei.
Compania Apa Brașov a transmis Primăriei Comunei Hărman confirmarea oficială prin adresa înregistrată la data de 4 septembrie 2026.

Demersul este rezultatul eforturilor administrației locale de a găsi o soluție pentru realizarea investiției, după ce proiectul depus inițial prin PNRR a întâmpinat dificultăți legate de asigurarea finanțării. Pentru ca investiția să nu fie blocată, au fost analizate și urmărite alternative de finanțare care să permită punerea în practică a proiectului.

Din punct de vedere tehnic, investiția se află într-un stadiu avansat de pregătire. Autorizația de construire este deja emisă, iar avizele necesare au fost obținute, ceea ce permite trecerea la următoarele etape odată cu asigurarea condițiilor de finanțare.

Potrivit calendarului stabilit, intervențiile sunt programate să fie demarate în cursul anului viitor. Primăria Comunei Hărman va continua să lucreze împreună cu Compania Apa Brașov pentru parcurgerea etapelor necesare și pentru realizarea investiției în condițiile aprobate.

”Este o investiție așteptată de mult timp de comunitatea din Podu Oltului și un obiectiv important pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de trai.” a transmis primarul comunei Hărman, Onorel Velican.