Cam așa se îmbogățesc șmecherii din industria de îmbuteliat apa minerală, apă pe care o iau gratis de la statul român!
Valul de caniculă care s-a așezat peste România, zilele acestea, i-a făcut pe români să consume mai multă apă îmbuteliată. Astfel, tot mai mulți români au ajuns să se plângă că prețul unei sticle de apă, la 0,5l, din România este mult mai mare în comparație cu alte țări. Și așa și este! România este printre cele mai scumpe țări din Europa, la acest capitol, căci plătim mai mult decât în Italia, Germania sau Grecia.
„În Romania toate preturile sunt mai mari decât în orice alta țară. Doar salariile sunt mai mici”, a scris un român într-o discuție deschisă pe Reddit.
În România specula e la ea acasă
În timp ce într-un supermarket o jumătate de litru de apă costă, în medie, 3.50 lei, același produs la un magazin de colț poate fi cu până la 1 leu mai scump.
Dacă ajungem în gară sau la benzinărie deja va trebui să scoatem între 5 și 10 lei din buzunar pentru a cumpăra o apă la 0,5l. Cât despre magazinele din aeroport nici nu mai încape discuție. Aici prețurile sun cel puțin triple față de cele din supermarket.
Apa la noi mai scumpă de 4 ori decât în Italia sau Grecia
În supermarketurile din Italia, o sticlă de apă la jumătate de litru costă și 20 de eurocenți, adică undeva la până la 1 leu, iar într-un local o apă costă maxim 1 euro (aproximativ 5 lei).
În Grecia prețul apei este plafonat la 0.6 euro pentru o sticlă de 0.5l.
„În Grecia productia de apa este subventionata de stat, fiind o resura esentiala in special pentru a putea pastra insulele populate. Statul iti asigura un procent suplimentar pentru fiecare sticla vanduta, chiar si in romania ajunge apa din grecia si se vand catre supermarketuri la 1.5 ron sticla”, explică un alt român pe Redddit.
Cât despre apa din Germania, un alt internaut a scris: „Si in germania e apa mai ieftina decat la noi. Si la ei poti bea direct apa la chiuveta fara sa simti gust de clor si teava.”
Aeroportul din Dubai, mai ieftin decât supermarketurile din România
Exemplele nu se limitează numai la câteva state europene căci este paradoxal cum în Dubai, în mijlocul deșertului o apă la jumătate de litru, cumpărată din aeroport, costă aproximativ 3 lei (2,3 AED).






