ANAF a solicitat familiei Iohannis eliberarea jumătății de imobil pe care a deținut-o în Sibiu, pe strada Bălcescu, în vedere intrării în posesie de către stat, precum și plata voluntară a sumelor aferente perioadei 1999 – 2015, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, potrivit unui răspuns transmis acum de instituție în urma unei solicitări a Profit.ro.
ANAF și-a înscris și dreptul de proprietate pentru jumătatea de imobil, deși pentru cealaltă jumătate se judecă încă. Având în vedere că soții Iohannis nu mai sunt proprietari ai spațiului, această solicitare de eliberare a spațiului (care nu este în fapt ocupat), vizează în fapt primirea cheilor de acces, dar ar putea depinde și de colaborarea proprietarului celeilalte jumătăți (cu care ANAF se judecă pentru recuperare).
Familia Iohannis nu va putea fi executată pentru această datorie, care nu este o creanță fiscală, cel mai probabil suma, care a fost stabilită de un evaluator și nu ține cont de cheltuielile lui Iohannis cu spațiul comercial, urmând să fie tranșată și diminuată în instanță.






