La început de an, Poliția Locală Brașov transmite cetățenilor municipiului urări de sănătate, prosperitate și un sincer „La mulți ani!”, exprimându-și totodată dorința ca anul 2026 să fie marcat de spirit civic, respect reciproc și o colaborare strânsă între autorități și comunitate pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
În perioada minivacanței de Revelion, cuprinsă între 29 decembrie 2025 și 4 ianuarie 2026, polițiștii locali au acționat neîntrerupt pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță, monitorizând zonele aglomerate, evenimentele publice și respectarea normelor de conviețuire socială. Dispeceratul Poliției Locale a înregistrat 277 de sesizări telefonice, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate 270 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 150.845 de lei.
Pe linia ordinii și liniștii publice au fost aplicate 116 sancțiuni, în cuantum de 76.397,5 lei, fiind legitimate 298 de persoane. În domeniul circulației rutiere, polițiștii locali au aplicat 152 de sancțiuni, în valoare de 73.547,5 lei, cu 283 de puncte de penalizare, au ridicat 52 de autovehicule de pe domeniul public și au legitimat 185 de persoane. Având în vedere afluxul ridicat de turiști, s-a acționat intens pentru fluidizarea traficului pe arterele principale și în stațiunea Poiana Brașov.
Totodată, au fost efectuate controale privind activitatea comercială și protecția mediului, fiind verificate contractele de salubritate și monitorizată starea de curățenie în municipiu. Două societăți comerciale au fost sancționate contravențional cu amenzi totale de 900 de lei pentru desfășurarea activității fără autorizațiile legale, fiind dispusă și suspendarea activității până la intrarea în legalitate.






