Acasă National Alt meseriaș cu studii dubioase! De această dată nu e de la...

Alt meseriaș cu studii dubioase! De această dată nu e de la USR, ci de la PSD!

0
Screenshot

Un nou scandal legat de studiile unui demnitar zguduie scena politică. De această dată, în centrul atenției se află ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, după apariția unor informații contradictorii privind parcursul său academic.

Potrivit unei anchete publicate de Cotidianul.ro, în CV-ul oficial al ministrului este menționat faptul că ar fi urmat cursurile Universitarea „Petre Andrei” din Iași, în perioada 2008–2009, fără a preciza că acestea nu au fost finalizate. Instituția de învățământ susține însă că Șerban s-ar fi înscris, în realitate, în anul 2005 și ar fi fost exmatriculat în 2006, după doar un an.

Într-un punct de vedere transmis publicației Digi24.ro, ministrul a declarat că nu a finalizat cursurile „din motive personale” și că diferențele privind anii de studiu reprezintă „o eroare materială de redactare” în CV. Acesta a mai precizat că nu a obținut nicio diplomă de la respectiva universitate și că nu a beneficiat în niciun fel profesional de pe urma menționării acelei perioade. Totodată, Șerban susține că ulterior a finalizat studii superioare la o altă instituție, prezentând și diplome în acest sens.

Chiar și așa, rămân întrebări legate de rigoarea cu care sunt redactate CV-urile oficiale ale demnitarilor și de transparența informațiilor oferite publicului. Într-un climat politic deja tensionat, astfel de neclarități nu fac decât să alimenteze suspiciunile privind competența și corectitudinea celor aflați la conducere.

Cazul readuce în discuție o problemă veche a politicii românești: cât de atent sunt verificate studiile celor care ajung în funcții-cheie și cât de ușor pot fi trecute cu vederea „erorile materiale” atunci când vine vorba despre oameni aflați la vârful puterii.

Precizăm că probleme cu studiile au avut și Allen Coliban (USR), fostul primar care se dadea absolvent când de fapt era exmatriculat, dar și Ionuț Moșteanu sau Radu Miruță, ambii de la USR.