Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că a desemnat Asocierea ALSTOM (Alstom Transport SA – lider, Alstom Transportation Germany GmbH – asociat), drept câștigătoare a licitației pentru achiziția a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS. Noile locomotive vor fi capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane, destinate transportului feroviar de călători. Achiziția include serviciile de mentenanță și reparații, pe o perioadă de 20 ani, necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort a respectivelor locomotive.
Finanțarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, scrie economica.net.
Rutele de pe rețeaua feroviară publică pe care vor fi introduse cele 16 locomotive:
1. Dej – Brașov – București – Constanța;
2. Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța;
3. Timișoara – Cluj – Napoca – Iași;
4. Iași/Suceava – București – Constanța.